Presă

Fonduri UE pentru dezvoltarea zonei de nord a judeţului

Conducerea Grupului de Acţiune Locală (GAL ) Asociaţia Transilvană Braşov Nord, din care fac parte 13 localităţi din zona Rupea, a prezentat ieri, într-o conferinţă de presă situaţia finanţărilor nerambursabile, obţinute de cei 68 de membri care compun această structură (autorităţi publice locale, firme şi ONG-uri).

Astfel, a declarat managerul de  proiect al Grupului de Acţiune Locală, Cristina Ciocan, din 2011, când a fost acreditată de Ministerul Agriculturii, prin această structură asociativă au fost semnate 22 de contracte de finanţare, în valoare totală de 1,68 milioane de euro.

„Opt dintre cele 13 autorităţi publice locale din teritoriu au obţinut sprijin nerambursabil, în valoare totală de 676.821 de euro, pentru implementarea unor mici proiecte de dezvoltare”, afirmat Cristina Ciocan.

Astfel, printre altele, GAL Asociaţia Transilvană Braşov-Nord va beneficia de o finanţare nerambursabilă de 121.302 de euro pentru amenajarea unui traseu turistic până la Peştera „Bârlogul Ursului”. Comuna Caţa a obţinut o finanţare 127.029 de euro pentru extinderea şi modernizarea unui parc, pentru amenajarea unor locuri de joacă şi a terenului de fotbal.

În comuna Homorod va fi realizat un centru de informare şi promovare turistică, pentru care au fost obţinute fonduri nerambursabile de 88.865 de euro.

„Alte trei proiecte, depuse de comunele Augustin, Măieruş şi Ungra, cu o valoare totală totală nerambursabilă 340.423 de euro sunt în evaluare, iar 11 contracte de finanţare, de peste un milion de lei, au vizat investiţii private. În prezent este deschisă o sesiune pentru depunere de proiecte în cadrul unei linii de finanţare ce  vizează modernizarea exploataţiilor agricole, termenul-limită fiind 14 iulie, alocarea disponibilă fiind de 198.000 de euro”, a mai declarat managerul GAL-ului.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Mihai Pascu, ne-a declarat că acest Grup de Acţiune Locală pentru zona de nord „a fost constituit pentru a susţine dezvoltarea uneia celei mai defavorizate zone a judeţului, unde oamenii trăiesc din ajutoare sociale, iar comunităţile de rromi s-au extins”.

sursa: Transilvania Expres, 01.07.2014

1,6 milioane de euro de la Uniunea Europeană pentru dezvoltarea zonei de nord a judeţului Braşov

Prin intermediul Grupului de Acţiune Locală Asociaţia Transilvană Nord, opt primării din această zonă a Braşovului au reuşit să acceseze finanţări nerambursabile pentru implementarea unor proiecte de dezvoltare a comunităţii, la care se adaugă şi 11 proiecte în investiţii private finanţate tot cu bani europeni.

Grupul de Acţiune Locală Asociaţia Transilvană Nord a reuşit să acorde în ultimii ani finanţări de 1.689.113 milioane de euro pentru diferite proiecte de dezvoltarea a părţii de Nord a judeţului, din această asociere făcând parte 13 unităţi administrativ teritoriale. Banii au fost accesaţi de această asociaţie de la Uniunea Europeană prin programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), Axa LEADER, Sub-măsura – Funcţionarea Grupurilor de Acţiune Locală , dobândirea de competenţe şi animarea teritoriului, şi au fost finanţate atât proiecte ale autorităţilor publice locale, cât şi proiecte private.  

„La iniţiativa Agenţiei de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov (ADDJB) a fost înfiinţat acest Grup de Acţiune Locală din care fac parte 13 autorităţi publice locale, însă partea privată este majoritară, numărul total al membrilor fiind de 68. Această zonă a judeţului este o zonă defavorizată de mai mulţi ani, unde sărăcia este generalizată şi foarte multe familii trăiesc doar din ajutorul social, probleme care fac complicată creionarea unui program de dezvoltare pentru această parte a judeţului. Aceşti bani nerambursabili au fost contractaţi în special de firme şi de ONG-uri, dar şi de autorităţile locale, indiferent de culoarea politică. Singurele condiţii au fost ca proiectele să fie fezabile şi aceste proiecte să contribuie la dezvoltarea zonei”, a explicat Mihai Pascu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov.

Peste un milion de euro pentru investiţii private

Cristina Ciocan, reprezentantul ADDJB, a explicat că, în total, au fost semnate 22 de contracte de finanţare, dintre care 11 au vizat investiţii private în această zonă a judeţului, valoarea finanţării alocată firmelor fiind de 1.012.292 euro. Aceştia bani au fost folosiţi pentru achiziţia de utilaje agricole, construire de pensiuni agroturistice sau achiziţia de utilaje necesare în domeniul construcţiilor, precum şi cumpărarea unei ambulanţe veterinare.

Totodată, a mai spus aceasta, opt dintre administraţiile locale din această zonă au obţinut sprijin financiar nerambursabil în valoare de 676.821 de euro pentru câteva proiecte de dezvoltare a comunităţii. Printre proiectele care au obţinut sprijin financiar nerambursabil prin GAL Asociaţia Transilvană Nord se numără amenajarea unui traseu turistic de la DJ 131 până la Peştera Bârlogul Ursului din comuna Apaţa, valoarea proiectului fiind de peste 150.000 de euro, iar finanţarea nerambursabilă de 121.302 euro; dotarea căminelor culturale din satele aparţinătoare comunei Buneşti, o investiţie în valoare de 108.087 euro, din care bani neramburdabili 87.167 de euro; un centru de informare turistică în comuna Homorod, în valoare de 123.811 euro şi amenajarea unui parc în satul Mercheaşa, în valoarea de aproximativ 100.000 de euro, din care finanţare neramburabilă de aproape 81.000 de euro sau achiziţia unui utilaj multifuncţional pentru întreţinerea drumurilor, a rigolelor şi deszăpezire, în comuna Jibert, în valoare de 87.694, din care 70.721 vor fi bani europeni. 

Alte finanţări nerambursabile

Nu în ultimul rând, trei proiecte depuse de comunele Augustin, Măieruş şi Ungra, cu o valoare totală de 340.423 de euro, sunt în evaluare la GAL, urmând să fie selectate dacă îndeplinesc condiţiile de conformitate şi eligibilitate. În prezent, este deschisă şi o sesiune de proiecte în cadrul Măsurii de modernizare a exploataţiilor agricole, termenul limită de depunere a dosarelor de finanţare fiind 14 iulie. Alocarea disponibilă în cadrul acestei sesiuni este de 198.000 de euro. 

sursa: Bună Ziua Brașov, 01.07.2014

GAL Asociaţia Transilvană Braşov Nord a sărbătorit ieri un an de funcţionare ca GAL alături de vechi prieteni şi potenţiali colaboratori

Dezvoltarea zonei de Nord a judeţului și Asociaţia Transilvană Braşov Nord a aniversat, ieri, un an de funcţionare ca Grup de Acţiune Locală. Asociaţia s-a înfiinţat la iniţiativa Agenţiei de Dezvoltare Durabilă a judeţului Braşov de a forma un parteneriat între primăriile, reprezentanţii sectorului privat şi societatea civilă din nordul judeţului în vederea dezvoltării rurale a teritoriului acoperit de localităţile Apaţa, Augustin, Buneşti, Caţa, Hoghiz, Homorod, Jibert, Măieruş, Ormeniş, Racoş, Ticuş, Ungra şi Rupea. Echipa GAL ATBN a derulat numeroase acţiuni menite să informeze şi să mobilizeze populaţia din teritoriu să beneficieze de fondurile alocate pentru dezvoltarea rurală a teritoriului, fonduri ce se apropie de 3 milioane de euro.

„Este normal să ajutăm această parte de nord a judeţului, care şi înainte şi după anul 1989 a rămas «cenuşăreasa» judeţului, totdeauna cu puţine alternative de creştere economică. Am ajuns să avem o promovare mai mare a Prinţului Charles pentru această zonă decât o facem noi la nivelul României. Lucrurile au început să meargă într-o direcţie bună, s-au depus opt proiecte în valoare de 1.015.768 de euro, iar sprijinul nerambursabil solicitat este de 629.139 de euro. Suma totală de accesat este de 2,7 milioane de euro şi cred că se va accesa în totalitate“, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Mihai Pascu.

Sursa: Bună Ziua Brașov, 24.01.2013

GAL „Asociaţia Transilvană Braşov Nord” a obţinut primul contract de finanţare

Grupul de Acţiune Locală (GAL) „Asociaţia Transilvană Braşov Nord” a obţinut prima finanţare nerambursabilă, pe un proiectul „Funcţionarea Grupului de Acţiune Locală, dobândirea de competenţe şi animarea teritoriului”. Finanţarea a fost obţinută pe submăsura 431.2, Axa LEADER a Planului Naţional de Dezvoltare Rurală şi este în valoare de 2,35 milioane de lei (572.000 de euro). „Aceste fonduri vor fi folosite pentru punerea în aplicare a proiectelor de dezvoltare rurală din zona Apaţa, Augustin, Buneşti, Caţa, Hoghiz, Homorod, Jibert, Măieruş, Ormeniş, Racoş, Rupea, Ticuş şi Ungra”, ne-a declarat Mihai Pascu (foto), preşedintele Agenţiei de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov (ADDJB). Proiectul se va derula pe o perioadă de patru ani, iar fiecare proiect finanţat din aceste fonduri va putea avea o valoare de maxim 200.000 de euro. Aceste proiecte vor trebui să vizeze creşterea competitivităţii sectoarelor agricol şi forestier, îmbunătăţirea mediului şi a spaţiului rural şi calitatea vieţii şi diversificarea economiei rurale.

Sursa: Bună Ziua Brașov, 02.02.2012

Grup de acţiune pentru nordul judeţului

Preşedintele Agenţiei de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov, Mihai Pascu, a prezentat grupul de acţiune locală denumit „Asociaţia Transilvană Braşov Nord”, care are ca scop declarat atragerea de fonduri structurale prin Programul de dezvoltare rurală LEADER.

Agenţia a avut rolul de iniţiator al parteneriatului şi de coordonator al elaborării strategiei de dezvoltare. În structura GAL-ului pentru zona de nord a judeţului sunt localităţile Apaţa, Augustin, Buneşti, Caţa, Hoghiz, Homorod, Jibert, Măieruş, Ormeniş, Racoş, Rupea, Ticuş şi Ungra. Mihai Pascu – care a preluat funcţia de director executiv al structurii – a anunţat că săptămâna trecută GAL „Asociaţia Transilvană Braşov Nord” a semnat un contract de finanţare în valoare de circa 570.000 de euro cu Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală: „Este o reală reuşită, mai ales că suntem şi cel mai puternic grup de acţiune locală. Vrem să atragem pe viitor şi alte finanţări, fondurile nerambursabile disponibile pe Axa LEADER fiind de peste 2,28 milioane de euro. Grupul de acţiune va avea activităţi de mobilizare şi informare despre proiecte şi de consiliere a potenţialilor beneficiari. Scopul este de a creşte competitivitatea sectoarelor agricol şi forestier, îmbunătăţirea mediului şi a spaţiului rural şi a calităţii vieţii, precum şi diversificarea economiei rurale”.
Proiectul se va derula pe o perioadă de 4 ani.

Sursa: Transilvania Expres, 02 Feb 2012

12 localităţi braşovene au lansat o strategie comună de dezvoltare

Agenţia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov şi Grupul de acţiune locală ?Asociaţia Transilvană Braşov Nord? doresc accesarea unor fonduri de aproape 3 milioane de euro prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. O nouă reuniune a Grupului de acţiune locală a avut loc vineri, la Viscri, reunind reprezentanţii comunelor Apaţa, Augustin, Buneşti, Caţa, Hoghiz, Homorod, Jibert, Măieruş, Ormeniş, Racoş, Ticuş şi Ungra şi oraşul Rupea. Autorităţile judeţene spun că principalul avantaj al înfiinţării acestor grupuri de acţiune locală este că iniţiativele de dezvoltare vin din partea comunităţilor locale. Într-o primă fază, proiectul vizează demararea de acţiuni pentru dezvoltarea locală în zona de nord-est a judeţului Braşov şi elaborarea unei strategii de promovare a potenţialului şi a resurselor existente. Acestea vor constitui, practic, dosarul de candidatură pentru accesarea fondurilor prin Programul LEADER. Zona vizată de proiect permite dezvoltarea pe mai multe direcţii, atât din punct de vedere al potenţialului natural, prin diferitele rezervaţii din areal, care acoperă 50% din suprafaţa celor 12 localităţi, cât şi prin valorificarea ariilor protejate geologice, paleontologice şi speologice. Este vorba de Complexul Geologic Racoş, Vulcanii Noroioşi de la Băile Homorod sau Peştera Bârlogul Ursului, dar şi de resursele minerale neregenerabile, cum ar fi bazaltul din Munţii Perşani, calcarul sau argilele pentru industria ceramicii. Sunt vizate, de asemenea şi cele 155 de monumente istorice de importanţă naţională, precum şi tradiţiile meşteşugăreşti şi culinare ale regiunii

sursa:  Mureș info, 07.06.2010

Dezvoltarea locală – cu şi pentru noi

Agenţia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov(ADDJB) a organizat, la sfârşitul lunii aprilie, o acţiune pentru dezvoltare locală în zona de nord-est a judeţului Braşov, acţiune ce face parte din Programul Naţional de Dezovoltare Rurală, Axa Leader. Cu acest prilej, a avut loc seminarul „Dezvoltarea locală – cu şi pentru noi”, ce s-a desfăşurat la Casa de Cultură a oraşului Rupea. Din program menţionăm şi vizita la Muzeul Etnografic „Gh. Cernea” din Rupea, unde invitaţii au avut prilejul să admire colecţia muzeală locală, într-o prezentare de tip monografic.
Identificarea nevoilor
Mihai Pascu, directorul în cadrul Consiliului Judeţean Braşov şi preşedintele ADDJB, în calitatea sa de manager de proiect, a declarat: „Evenimentul are loc în contextul implementării proiectului Demararea acţiunilor pentru dezvoltarea locală în zona de Nord-Est a judeţului Braşov, proiect finaţat prin Programul Naţional de Dezovoltare Rurală. Întâlnirea şi-a propus implicarea participanţilor într-o dezbatere cu privire la identificarea nevoilor şi a perspectivelor de dezvoltare a localităţilor din Asociaţia Transilvană Braşov Nord.”
Parteneri
La seminarul „Dezvoltarea locală – cu şi pentru noi”, au fost invitaţi să participe reprezentanţi ai partenerilor din cadrul proiectului, alte grupuri de acţiune locală, reprezentanţi ai actorilor cheie de la nivel local şi judeţean. „Exemplele de buna practică şi importanţa strategiei de dezvoltare vor fi prezentate de consultanţi din cadrul firmei spaniole IDEL, firmă cu o experienţă semnificativă în dezvoltarea rurală prin Axa Leader. La finalul evenimentului participanţii au fost invitaţi să ia parte la o masă tradiţională cu produse gastronomice specifice zonei”, a conchis Mihai Pascu.
Valorificarea resurselor
Zona de Nord a judeţului Braşov are o suprafaţă rurală de 1102,8 kmp şi o populaţie rurală de 32.381 locuitori, singurul oraş inclus fiind Rupea. Zona vizată cuprinde localităţile Apaţa, Augustin, Buneşti, Caţa, Hoghiz, Homorod, Jibert, Măieruş, Ormeniş, Racoş, Rupea, Ticuş şi Ungra, teritoriu caracterizat de diversitatea habitatelor, ariile protejate, bogăţia patrimoniului natural şi oportunitatea valorificării resurselor.
În cadrul expoziţiei culinare au fost valorificate produsele tradiţionale etnicilor din zonă: kurtos-kalacs, zamă de fasole cu ciolan de porc şi prune uscate, găluşti din lapte stors de bivoliţă, tocană de porc, mămăligă cu lapte de bivoliţă, coastă de miel umplută, tradiţionalele sarmale în foi de viţă şi de varză, alte produse bio alături de tradiţionalele murături, palincă şi vin de casă.

Sursa: Inside  Brașov, iunie 2010

Cinci proiecte din Braşov selectate spre finanţare de APDRP

Printre acestea, proiectul depus de ADDJB şi care vizează „Demararea acţiunilor pentru dezvoltarea locală în zona de Nord-Est a judeţului Braşov” va primi o finanţare de peste 64.000 de euro

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a selectat recent spre finanţare 111 de proiecte depuse de autorităţile locale din toată ţara, suma totală dedicată acestora fiind de 4.866.734 de euro. Din acestea, cinci sunt proiecte depuse de autorităţile braşovene, cele mai bine punctate fiind cele depuse de Primăria Prejmer (82 de puncte) şi de Agenţia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov (ADDJB) (73 de puncte).
Proiectul depus de ADDJB este intitulat „Demararea acţiunilor pentru dezvoltarea locală în zona de Nord-Est a judeţului Braşov”, acesta având un număr de 38 de parteneri, dintre care 15 publici şi 23 privaţi.
„Obiectivul specific al proiectului amintit constă în elaborarea planului de dezvoltare locală a zonei pe baza potenţialului şi a resurselor endogene – disponibile la nivel local, în vederea satisfacerii nevoilor identificate şi exprimate de către actorii locali – membrii ai viitorului Grup de Acţiune Locală – şi experţii implicaţi în procesul de elaborare a planului. Proiectul va avea o abordare de tip „bottom up”, toţi locuitorii zonei vizate fiind informaţi şi mobilizaţi să participe la activităţile de concepere şi pregătire a planului de dezvoltare”, declara în momentul depunerii proiectului directorul executiv al ADDJB, Ionuţ Ţaţa (foto).
Pentru a asigura o reprezentare cât mai echitabilă a intereselor comunităţilor locale, metodologia de realizare a planului de dezvoltare se bazează pe constituirea şi funcţionarea unor grupuri de lucru formate din experţi ai partenerilor implicaţi în grupul de acţiune locală (GAL), dar şi din alţi reprezentanţi ai respectivelor comunităţi. Pornind de la nevoile şi perspectivele de dezvoltare identificate deja în documentele de planificare strategică existente atât la nivelul localităţilor ce formează teritoriul GAL-ului, cât şi la nivelul judeţului şi al regiunii, şi respectând principiile şi obiectivele LEADER, tematicile propuse pentru cele trei grupuri de lucru sunt valorificarea resurselor naturale şi antropice, marketingul şi promovarea produselor şi serviciilor locale, dar şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor publice şi sociale.
Zona de Nord-Est a judeţului Braşov este o zonă preponderent rurală, având o suprafaţă a teritoriului rural de 1.071,89 kilometri pătraţi şi o populaţie rurală de 31.481. Singurul oraş inclus în această zonă este oraşul Rupea, cu o suprafaţă de 74,87 kilometri pătraţi şi o populaţie de 5.689 de persoane.
Zona vizată cuprinde teritoriile localităţilor Apaţa, Augustin, Buneşti, Caţa, Hoghiz, Homorod, Jibert, Măierus, Ormeniş, Racoş, Rupea, Ticuş şi Ungra, reprezentând un teritoriu omogen din punct de vedere geografic, având ca formă de relief predominantă dealul. Partenerii acestui proiect recunosc existenţa în zonă a unor resurse similare şi, totodată, a unor nevoi comune, motive care au stat la baza deciziei lor de a se asocia şi de a acţiona împreună.
Valoarea totală a proiectului este de 64.157,75 euro, din care cofinanţarea solicitantului – ADDJB – este de 11.645 de euro.

sursa: Bună Ziua Brașov, 18 decembrie 2009

Str. Republicii nr. 124
Orașul Rupea, Județul Brașov
România
Tel: 0784/298864
       0784/298863
Despre Reprezentanța Comisiei Europene în România
Pentru informații despre alte Programe desfășurate sub egida Uniunii Europene în România, cât și pentru informații detaliate privind procesul de aderare al României la Uniunea Europeană, puteți să vizitați pagina de internet a Reprezentanței Comisiei Europene în România.
Toate informaţiile privind Programul Naţional de Dezvoltare Rurală furnizate prin această pagină sunt distribuite GRATUIT şi nu sunt destinate comercializării. Acest site nu reprezintă poziţia oficială a Comisiei Europene. Întreaga responsabilitate referitoare la corectitudinea şi coerenţa acestor informaţii aparţine celor care l-au iniţiat.