Parteneriatul format în anul 2009 pentru înfiinţarea Asociaţiei Transilvane Braşov Nord, s-a constituit pornind de la un scop comun – dezvoltarea durabilă a comunităţilor din nordul judeţului Braşov.
Obţinerea personalităţii juridice a Asociaţiei nu a constituit una din primele etape. Acest lucru s-a întâmplat ulterior elaborării strategiei de dezvoltare (Planul de Dezvoltare Locală – Zona de Nord a Judeţului Braşov), proces în care au fost implicaţi actori din toate cele 13 localităţi de pe teritoriul vizat.
În septembrie 2011, Asociaţia nou-înfiinţată a fost autorizată ca Grup de Acţiune Locală (GAL) de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. În urma obţinerii acestei autorizaţii, în teritoriul acoperit de GAL, prin Axa LEADER a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), vor putea fi accesate fonduri nerambursabile în valoare de aproximativ 2,3 mil. euro pentru proiecte de dezvoltare şi diversificare a agriculturii şi a economiei rurale, dezvoltarea turismului şi punerea în valoare a patrimoniului rural.
Acesta a fost primul pas important al Asociaţiei Transilvane Braşov Nord pentru atingerea scopului propus.
În acest context, în calitate de GAL, Asociaţia are rolul de a lansa apeluri de selecţie pentru Măsurile PNDR incluse în strategia de dezvoltare. De asemenea, GAL ATBN are rolul de a informa, a mobiliza, a oferi consultanţă actorilor locali, precum şi de a selecta proiectele din teritoriu conform strategiei.
Perioada în care se pot depune proiecte este aprilie 2012 – decembrie 2013, urmând ca din 2014 până la finalul anului 2015, GAL ATBN să monitorizeze proiectele din teritoriu aflate în implementare şi să se pregătească pentru accesarea fondurilor europene alocate pentru perioada 2014-2020.
Descărcați Planul de Dezvoltare Locală Zona de Nord a județului Brașov (PDF)
Cristina Mircea are funcţia de Manager în cadrul echipei GAL ATBN. Este persoana care menţine comunicarea cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi cu structurile acestuia, elaborează documentele de raportare şi se asigură de eligibilitatea acţiunilor. | Magdalena Constantinescu - expert tehnic în cadrul GAL-ului. Va clarifica aspecte legate de condiţiile de depunere a proiectelor, va verifica eligibilitatea şi conformitatea proiectelor depuse şi va acorda punctajul, în funcţie de grila stabilită la lansarea fiecărui apel de selecţie | |
Cristea Ioan Mihaela - Mădălina - expert tehnic în cadrul GAL-ului. Va clarifica aspecte legate de condiţiile de depunere a proiectelor, va verifica eligibilitatea şi conformitatea proiectelor depuse şi va acorda punctajul, în funcţie de grila stabilită la lansarea fiecărui apel de selecţie. | Cătălina Savin este Responsabilul financiar al GAL ATBN; se ocupă de operaţiunile financiar-contabile, întocmeşte documentele de raportare financiară şi se asigură de eligibilitatea cheltuielilor făcute de asociaţie. | |