Podişul Hârtibaciului
Comuna Buneşti cuprinde 9.580,33 ha din Situl Natura 2000 Podişul Hârtibaciului.
Pe teritoriul județului Brașov, Podişul Hârtibaciului include, în general, zone de pășuni și fânețe, dar apar și terenuri agricole și păduri (fag, gorun, uneori și stejar).
A fost desemnat prioritate nr.1 dintre cele 68 de situri propuse de Grupul Milvus în 22 de județe ale țării. Cuprinde efective importante pe plan global – o specie de cristel de câmp (Crex crex). Cuprinde populații importante din specii amenințate la nivelul Uniunii Europene – 10 specii: cristel de câmp (Crex crex), acvilă țipătoare mică (Aquila pomarina), viespar (Pernis apivorus), huhurez mare (Strix uralensis), caprimulg (Caprimulgus europaeus), ciocănitoare de stejar (Dendrocopos medius), ciocănitoarea de grădini (Dendrocopos syriacus), ghionoaie sură (Picus canus), ciocârlia de pădure (Lullula arborea), sfrâncioc roșiatic (Lanius collurio).
Găzduiește efective importante din speciile caracteristice acestei zone, de ex. aici cuibărește cea mai însemnată populație de acvilă țipătoare mică (Aquila pomarina) și de viespar (Pernis apivorus) din România, densitatea ceea mai ridicată fiind atinsă la sud de Valea Hârtibaciului.
Sighișoara-Târnava Mare
13.870 ha din situl Natura 2000 Sighișoara –Târnava Mare se află pe teritoriul comunei Bunești.Se suprapune parţial peste situl Podişul Hârtibaciului.
Utilizarea tradițională a terenurilor a păstrat o diversitate biologică ridicată. Aria este de importanță internațională, având în vedere că probabil ultimele pajiști de mare întindere în Europa sunt perfect funcționabile din punct de vedere ecologic. Managementul tradițional a stabilit un echilibru între activiățile umane și natură, acesta rămânând neschimbată din evul mediu. În acest spațiu diversitatea cuturilor agricole coexistă cu o bogată biodiversitate naturală atât sub aspect cantitativ cât și calitativ. Populația încă trăiește în strânsă legătură cu peisajul înconjurător, care include pajiștile cele mai bogate ale Europei și întinsele păduri caducifoliate. Aici există multe habitate și specii ce sunt în Lista Roșie IUCN și de asemenea au un statut prioritar în Directiva Habitate, inclusiv cele mai numeroase populații de carnivore mari din etajul deluros (urs și lup).
Satele din comuna Buneşti (Buneşti, Criţ, Meşendorf, Viscri, Roadeş) au identitate specifică zonei, marcată de cetăţi şi biserici fortificate (secolul XIII). Începând cu anul 1200, coloniştii saşi încep să construiască biserici de piatră, oraşe-cetăţi, biserici-cetăţi sau cetăţi–săteşti, care, de-a lungul secolelor, au servit ca apărare nu doar comunităţilor locale, ci şi întregii Transilvanii.
Biserica evanghelică fortificată Buneşti – a fost construită în secolul XIV şi fortificată în secolul XVI. Acestă biserică reprezintă o bazilică în stilul de tranziţie de la romanic la gotic.
Un element central de interes turistic îl reprezintă satul Viscri, înscris pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, unul dintre cele şapte Situri săteşti cu biserici fortificate din Transilvania. Satul Viscri reprezintă o aşezare tradiţională: case înşiruite de o parte şi de alta a uliţei, faţade impunătoare, zugrăvite în culori pastelate, curţi pavate, bucătării de iarnă şi de vară, şuri din lemn masiv poziţionate în spatele porţii.
Una dintre case datează din anul 1700, este reabilitată şi seveşte în prezent ca muzeu pentru turişti.
Biserica evanghelică fortificată din Viscri
Un registru ce cuprinde lista localităţilor din comitatul Rupea, care plăteau impozite episcopatului pomenește, la 1400, Viscri sub numele „ Alba ecclesia”. Acest an este preluat ca atestare documentară a localităţii și a bisericii, deși arheologii au datat în intervalul 1100-1120 podoabele și monedele descoperite în mortmintele de aici. Coloniștii sași, veniţi pe aceste locuri spre sfârșitul secolului XII, au găsit o capelă. Aceasta era construită din calcar de culoare alb-verzuie. Tocmai existenţa capelei a condus către specificitatea construcţiei viitoarei biserici, căci s-a pornit de la planul rectangular al capelei cu tavan plat și cu o absidă semicirculară pe partea dinspre răsărit. Astfel, biserica din Viscri nu respectă planul specific bazilicilor romanice cu trei nave, ci este o biserică-sală.
În prima fază, capela nu a fost extinsă, ci s-a construit pe latura ei vestică o tribună pe arcade semicirculare și coloane cilindrice. În a doua jumătate a secolului XIII se înalţă, la câţiva metri de capelă, un turn din bazalt. Acesta a servit și ca locuinţă conducătorului obștii. Tot atunci se ridică zidul de incintă, ca răspuns la distrugerile suferite în timpul năvălirii tătarilor de la 1241.
La sfârșitul secolului XV se reconstruiește capela, însă apar și modificări faţă de planul primei construcţii.
În secolul XVI, în faţa pericolului otoman, fortificarea bisericii continuă. La parter, sala se leagă de turn, iar nivelul al patrulea al meterezului estic este legat de podul bisericii. Latura sud-estică este întărită cu două turnuri și două bastioane. Pe parcursul veacului următor în vestul și în nordul fortificaţiei se adaugă câte un turn, iar un zid nou face legătura dintre acestea. În secolul XVIII se adaugă un al doilea rând de ziduri, dar acesta mai este vizibil doar parţial.
Importanţa militară a bisericii-cetate scade în secolul XIX, când bastionul estic pierde nivelul de apărare, la nivelurile sale inferioare sunt amenajate locuinţe, iar ultimul etaj superior devine, până în 1960, depozitul de slănină al satului.
Biserica Evanghelică Roadeș a fost ridicată începând cu secolul XV, însă până la sfârșitul aceluiași veac clopotniţa se dărâmă parţial. Pentru reparaţii și pentru avansarea lucrărilor, satul a primit ajutor de la sibieni, iar între anii 1494 și 1508 s-a bucurat de scutiri la plata unor taxe. Acest detaliu îi face pe unii specialiști să afirme că în această perioadă a început fortificarea bisericii.
Zidul fortificat are formă aproximativ ovală, fiind întărit cu patru turnuri rectangulare înălţate pe trei niveluri. În partea de sud a incintei, zidul este dublat, iar aripa de răsărit a fost întărită cu un zwinger. Acesta este un ţarc-capcană zidit și întărit la rândul său cu turnuri ce depășesc, spre exterior, linia zidului. Turnul bisericii a fost și el fortificat și înălţat până la cinci niveluri, iar arcadele în care acesta se deschidea la parter au fost închise. Peretele sălii a fost înălţat ca să se ridice un nivel de apărare, iar ferestrele sălii au fost zidite și transformate în guri de tragere. Construcţia se pare că a fost încheiată în 1526.
În a doua jumătate a secolului XIX, s-au făcut mari modificări funcţionale. În 1871, în turnul de sud-est se înzidește o încăpere care devine școală, iar turnul este numit de atunci Școala Veche de Fete. Pe la 1882, turnul sud-vestic este demolat, iar în turnul de la răsărit se amenajează locuinţa paznicului. Tot aici se găsește și poarta mare, cu ferecături din fier, ce era destinată atelajelor. Poarta mai mică, destinată celor care umblau pe jos, e situată pe aripa sudică și este și ea ferecată cu fier. Însă, această poartă este decorată cu rozete metalice ștanţate și gravate.
La interior, pe ușa pictată a sacristiei este înscris anul 1526, iar căptușelile parapeţilor sunt decorate tot cu picturi. Valorosul altar triptic – un soi de scrin cu părţi laterale mobile – care poartă semnele trecerii de la gotic spre curentul renascentist i-a impresionat și pe răufăcători. Împreună cu două statui de sfinţi și o serie de picturi ce întruchipau viaţa lui Iisus, altarul a fost furat. Din fericire a fost recuperat și a rămas în biserică.
Biserica Evanghelică fortificată din Meșendorf
Biserica-sală stă sprijinită de 14 contraforturi exterioare pe latura de sud, și pe cea de nord. La început, zidurile erau tăiate de trei ferestre, iar la parter un portal lega sala cu un turn cu cinci niveluri, ce stă lipit de latura vestică. Al doilea nivel al turnului era legat de galeria orgii printr-o scară mobilă, iar cel de al treilea era deschis către podul bisericii.
În 1495 se fac lucrări de fortificare asupra sălii și turnului: ferestrele dispar, portalul dinspre turn este zidit, turnul primește o galerie de apărare, iar sala și corul se înalţă cu două niveluri de apărare. În aceeași perioadă se ridică zidul de incintă. Lucrările de fortificare s-au întins în ani. În 1653 se așează altarul poliptic cu panouri decorate cu Patimile lui Hristos, iar mult mai târziu deasupra lui e montată o orgă nouă. Pe la 1888 zone din incinta exterioară au fost parţial demolate, iar materialele au fost folosite la construcţia școlii. Sașii au jertfit biserica doar pentru învăţătura copiilor.
Biserica Evanghelică Criț
Numele locului, Kreuz, a fost dat de o cruce aflată pe deal. Apoi sașii au început ridicarea bisericii și satul s-a adunat în jurul ei, iar atestarea e datată în 1270.
De la vechea biserică evanghelică din Criţ au rămas moștenire zidurile fortificaţiilor exterioare ridicate în secolul XV, pentru că biserica a fost demolată în 1810, iar în 1814 a început construcţia unei biserici în stil neoclasic.
În anul 1551, Criţul primește ca ajutor din partea băncii provinciei Sibiu un credit de 5 florini, pentru lucrări la biserică. Prima incintă fortificată, aproximativ ovală, era întărită cu cinci turnuri. Toate aveau goluri de tragere și guri de păcură sau smoală. Pe latura de nord se înalţă două zwingere, iar pe la 1700 se ridică a doua centură de ziduri înalte de 6 metri. Lângă turnul de vest se află o poartă mare botezată „a morţilor”. Numele sinistru nu spune însă altceva decât că pe aici treceau carele funerare. Mult mai târziu, cu materiale obţinute prin demolarea parţială a unor ziduri de incintă, s-a construit școala sătească.
La interior, biserica are o sală încăpătoare, cu două travee, și bolta în stil boemian, iar în tribune se păstrează încă strane din prima biserică. Printre decoraţiunile pictate ale acestora se vede și reproducerea unei mici biserici ce pare a fi chiar prima înălţată pe aceste locuri. Altarul, orga și amvonul fac parte dintre înzestrările din secolul XIX, însă în biserică se păstrează și un potir de argint aurit ornamentat cu lujeri din secolul XVI, iar cele două clopote bat încă din același veac.
Pare de necrezut, dar în timp ce stă scris că în iulie 1701, doi meșteri locali, tâmplarul Giorgium Philipi și pictorul Petru Orendt au lucrat multe dintre galeriile din biserică, sau știm că la 1765 meșterul Johannes Hahn, din Sibiu, a construit orga lăcașului, momentul ridicării bisericii este cunoscut doar cu aproximaţie și e localizat undeva la jumătatea secolului XIV.
Un obicei specific comunei Buneşti este Cununa florilor, un obicei de vară ce are loc în ziua de Sf. Petru și Pavel – 29 iunie. O sărbătoare a florilor, a vegetației abundente ce aduce speranță în rodnicia pământului. Se fac două cununi, una a copiilor şi alta a tinerilor, care se aşează pe stâlpii din curtea bisericii. Când toată lumea este adunată în jurul cununilor, pe fiecare dintre stâlpi se urcă un tânăr care rosteşte “zicătura”. Pe lângă semnificația de celebrare a zeului arhaic al vegetației i s-a atribuit și o altă trăsătură. Este vorba despre caracterul patriotic și revoluționar al cântecelor intonate cu această ocazie, „cununa” fiind dedicată eroilor căzuți în luptele pentru eliberarea Ardealului.
Sărbătorirea Rusaliilor la Viscri reuşeşte în fiecare an să adune întreaga suflare a satului, ţinând cont şi de Rusaliile ţinute după Paştele Catolic, cât şi de cel Ortodox.
Se serbează intrarea în anotimpul verii, de aceea se iese la câmp, se sfinţesc holdele, iar saşii sfinţesc pădurea. După această dată încep petrecerile la iarbă verde (maialuri). În biserici se aduc şi azi frunze verzi de tei sau de nuc, care se binecuvântează şi se împart credincioşilor, simbolizând limbile de foc ale puterii Sfântului Duh, care S-a pogorat peste Sfinţii Apostoli.
În Bunești se poate practica mountainbike-ul, se pot face drumeții, plimbări cu căruța și sania trasă de cai, degustări de produse tradiționale cu specific local, vizite la atelierele meșteșugărești din comună.
În Viscri, femeile sunt recunoscute pentru ţesăturile din lână naturală pe care le realizează. Localnicele croşetează şosete, mănuşi, căciuli, pulovere, pe care le vând turiştilor.
În zonă sunt meşteri care mai apelează încă la metodele tradiţionale de realizare a produselor lor. Un exemplu grăitor este un cărbunar care foloseşte tehnici care nu au supravieţuit în Europa de vest. Acestuia i se alătură meşteşugari sau producători de materiale ceramice care s-au întors la producţia de tip tradiţional: ceramică tradiţională – ţigle, căramidă sau cahle pentru sobe; feronerie tradiţională – pentru consolidarea zidurilor, pentru mobilier, încuietori de uşi sau porţi; cherestea şi tâmplărie tradiţională.