< O nouă sesiune în cadrul Măsurii 322
29.01.2015 14:59 Age: 12 yrs

Noi termene de depunere a cererilor de finanțare și a cererilor de plată


În atenția beneficiarilor GAL ATBN, Proiectele selectate de GAL-uri, respectiv proiectele de servicii și proiectele de investiții care nu prevăd lucrări de construcții montaj, pot fi depuse la AFIR în vederea obținerii finanțării până la data de 31.03.2015! Potențialii beneficiari ai măsurilor din SDL trebuie să fie conștienți cu privire la riscurile pe care și le asumă în situația în care implementarea contractelor de finanțare nu va fi realizată corespunzător. ATENȚIE!
  • Implementarea proiectelor va fi demarată numai dacă au fost parcurse etapele procedurale aferente evaluarii cererilor de finanțare, soluționării contestațiilor, verificărilor pe eșantion și contractării proiectelor.
  • Durata de execuție a proiectelor include derularea procedurii de achiziții, realizarea efectivă a proiectului, realizarea vizitelor pe teren pentru verificarea implementării, elaborarea, depunerea și avizarea rapoartelor de activitate (după caz), depunerea cererii de plată și efectuarea plății.
Practic, după parcurgerea tuturor etapelor contractuale la AFIR, perioada efectivă de implementare a proiectului va fi de maximum 4 luni. În situația contractelor de finanțare care nu se vor derula corespunzător și nu se vor finaliza, există riscul rezilierii unilaterale de către AFIR și se va constitui debit total pentru întreaga sumă aferentă proiectului, iar sumele acordate anterior  vor fi recuperate integral. De asemenea, trebuie luat în considerare faptul că etapa de evaluare a cererilor de finanțare cuprinde și soluționarea eventualelor contestații și verificarea pe eșantion la nivel de AFIR, elemente care vor conduce la la prelungirea termenului de contractare a proiectelor. Termenul de depunere a ultimei cereri de plată pentru toți beneficiarii este 30.09.2015!
Sediu administrativ:
Sat Măieruș, str. Nicolae Bălcescu nr. 2, județul Brașov, România
Sediu social:
Str. Republicii nr. 124
Orașul Rupea, județul Brașov, România
Tel: 0784/298864
       0784/298863
Despre Reprezentanța Comisiei Europene în România
Pentru informații despre alte Programe desfășurate sub egida Uniunii Europene în România, cât și pentru informații detaliate privind procesul de aderare al României la Uniunea Europeană, puteți să vizitați pagina de internet a Reprezentanței Comisiei Europene în România.
Toate informaţiile privind Programul Naţional de Dezvoltare Rurală furnizate prin această pagină sunt distribuite GRATUIT şi nu sunt destinate comercializării. Acest site nu reprezintă poziţia oficială a Comisiei Europene. Întreaga responsabilitate referitoare la corectitudinea şi coerenţa acestor informaţii aparţine celor care l-au iniţiat.