Comuna Ungra

Resurse naturale

Podişul Hârtibaciului

Comuna Ungra cuprinde 4.245 ha  din Situl Natura 2000 Podişul Hârtibaciului.

Pe teritoriul județului Brașov, Podişul Hârtibaciului include, în general, zone de pășuni și fânețe, dar apar și terenuri agricole și păduri (fag, gorun, uneori și stejar).

A fost desemnat prioritate nr.1 dintre cele 68 de situri propuse de Grupul Milvus în 22 de județe ale țării. Cuprinde efective importante pe plan global – o specie de cristel de câmp (Crex crex).  Cuprinde populații importante din specii amenințate la nivelul Uniunii Europene – 10 specii: cristel de câmp (Crex crex), acvilă  țipătoare mică (Aquila pomarina), viespar (Pernis apivorus), huhurez mare (Strix uralensis), caprimulg (Caprimulgus europaeus), ciocănitoare de stejar (Dendrocopos medius), ciocănitoarea de grădini (Dendrocopos syriacus), ghionoaie sură (Picus canus), ciocârlia de pădure (Lullula arborea), sfrâncioc roșiatic (Lanius collurio).
Găzduiește efective importante din speciile caracteristice acestei zone, de ex. aici cuibărește cea mai însemnată populație de acvilă țipătoare mică (Aquila pomarina) și de viespar (Pernis apivorus) din România, densitatea ceea mai ridicată fiind atinsă la sud de Valea Hârtibaciului.

Resurse antropice

Biserica fortificată Ungra

La această localitate, trebuie să avem în vedere atât o biserică evanghelică fortificată, cât şi o cetate. Ultima a fost situată pe locul cimitirului evanghelic de astăzi, pe dea­lul denumit Burchrech. Ocupa iniţial un perimetru poligonal neregulat de circa 110 x 70 m. Şanţurile sale, triple, în spatele cărora a funcţionat şi o palisadă, se mai conturează astăzi vag la suprafaţa solului, spre vest şi sud-vest. Apoi, în altă etapă, s-a adăugat o curtină de piatră, în care au intrat şi spolii romane din castrul roman Pons Vetus, pe Râul Olt. Cetatea a început să aibă activitate după a doua jumătate a secolului al XII-lea. Este menţionată documentar de două ori, în anii 1211 şi 1222, în hotarul concesiunii teutone. A fost o cetate regală de graniţă şi cu adevărat singura atât de timpurie, care poate fi mai strâns datată. Însă, scoasă din uz, a fost demantelată sistematic pentru a servi la construcţia bisericii romanice din sat, în a doua jumătate a secolului al XIII-lea.

Aşadar, a murit o cetate, s-a născut o biserică. Istoria complexului ecleziastic a început tot în cel de-al XIII-lea veac, doar că ceva mai târziu, prin ridicarea unei frumoase bazilici cu trei nave şi cor alungit, închis semicircular. Pietre romane, decorative, au fost reutilizate şi montate în pereţi. Pe vest, se afla o clopotniţă, a cărui dublu rost de turn-locuinţă nu mai poate fi dovedit datorită demolării sale în anul 1843. Dar, operaţiunea demolării a „eliberat” un monumentalul portal romanic târziu, de pe faţada vestică a bisericii. Nava centrală ne arată şi acum autentice ferestre geminate, din prima perioadă de construcţie. Biserica a fost dedicată Sf. Andrei şi iniţiativa ridicării ei a aparţinut greavilor saşi, locali. Însă ea, nu a rămas în forma iniţială, romanică. La invazia tătară de la 1658, biserica a fost grav avariată, aşa că ulterior i s-au demolat navele laterale. Petele de culoare ale tencuielilor lasă să acum transpară liniile arcadelor care se sprijineau pe stâlpii despărţitori ai navelor. În perioada gotică, cel puţin bolţile corului s-au refăcut. De la ele au rămas vizibile doar consolele de sprijin, dar şi acelea bine mascate de bolţile mai târzii, baroce. Lăcaşul ambalat de tencuieli astăzi are o potenţialitate de restaurare formidabilă, cu şansa de a fi unul dintre cele mai frumoase şi mai vechi locuri din zonă. Din zestrea interioară a bisericii, cel puţin patru piese sunt de remarcat: altarul cu patru coloane corintice, frumos integrat corului, care conţine o Răstignire datată în prima jumătate a secolului al XVI-lea, orga actuală, realizată la 1846, un clopot din 1668, dar şi mecanismul vechiului ceas din turnul bisericii (acum în micul muzeu amenajat la intrarea în ansamblu).

Istoria fortificaţiei asociate bisericii este încă plină de necunoscute. Dacă vechiul turn, din vestul bisericii, a servit drept turn-locuinţă, atunci este aproape obligatoriu să fi existat o primă incintă contemporană lui. Din păcate, nimic nu ne aminteşte de ea, în afara unor presupuneri legate de curbura din est a curtinei actuale, dimpreună cu turnul de poartă din sud-est, astăzi necarosabil. Cel din urmă este cel mai arătos, cu o galerie de strajă sub acoperişul piramidal. Întreaga dispoziţie a închiderii curtinei trimite clar către mai multe etape de construcţie. Pe lângă curbura menţionată, restul zidurilor tind a se-nscrie într-un trapez, cu latura scurtă la vest. Resturile de curtină observabile, datorită unor soluţii grăbite de uniformizare (1913), măresc suspiciunea prezenţei unor construcţii dispărute. Cel mai probabile ar fi locuinţele interioare, aliniate pe lângă incintă, aşa cum se găsesc în alte perimetre de biserici fortificate.

Alte două turnuri de curtină sunt vizibile pe nord-est şi sud-vest. Primul are o bază pentagonală, cu o muchie bine orientată către exterior, dar, din păcate, are o stare de conservare precară. Rudele acestui turn aparţin mijlocului de secol XVI. Al doilea stă pe o bază patrulateră,  acoperiş în pupitru, şi pare să fi apărut mai târziu (sec. XVII?). Aproape sigur, un alt turn trebuie să fi fost amplasat şi pe colţul nord-vestic. Pe sud, unele relicve arhitectonice mai vechi au fost înghiţite de construcţia unei şcoli confesionale, care a încălecat şi curtina, din secolul al XIX-lea.

Relicvele istorice ale acestui loc, alături de care convieţuieşte o cultură de sorginte săsească, cu cea secuiască şi românească, constituie o adevărată invitaţie către descoperiri şi renaştere turistică, în baza lor.

http://rupeaturistica.ro/atractii-turistice/biserica-fortificata-ungra/

Tradiții

Fosnicul (Fosnicht) a fost încă în secolul XX sărbătoarea de iarnă a celor căsătoriţi, din comunităţile săseşti. „Balul cu coşul” sau „Balul însuraţilor” – cum i s-a mai spus, se desfăşura la sfârşitul lunii februarie şi era al saşilor trecuţi de prima tinereţe. Aceştia participau la el în costumul de biserică (la început), aduceau mâncare gătită acasă la fiecare ori la „tatăl bătrân de vecinătate”, deschideau lada comunităţii, vorbeau de amenzi, judecată şi împăcare, apoi mâncau, beau şi dansa în sala comunităţii. Ca şi în alte sate din Transilvania, obiceiul a fost preluat de români având ca scop principal un bal al celor căsătoriţi, înainte de a intra în Postul Mare. Treptat, i s-a mai dat însă şi altă conotaţie, fiind asociată uneori cu 24 ianuarie, ziua Unirii Ţării Româneşti cu Moldova.

Str. Republicii nr. 124
Orașul Rupea, Județul Brașov
România
Tel: 0268/470505
Fax: 0268/470504
Despre Reprezentanța Comisiei Europene în România
Pentru informații despre alte Programe desfășurate sub egida Uniunii Europene în România, cât și pentru informații detaliate privind procesul de aderare al României la Uniunea Europeană, puteți să vizitați pagina de internet a Reprezentanței Comisiei Europene în România.
Toate informaţiile privind Programul Naţional de Dezvoltare Rurală furnizate prin această pagină sunt distribuite GRATUIT şi nu sunt destinate comercializării. Acest site nu reprezintă poziţia oficială a Comisiei Europene. Întreaga responsabilitate referitoare la corectitudinea şi coerenţa acestor informaţii aparţine celor care l-au iniţiat.