Orașul Rupea

Resurse naturale

Orașul Rupea cuprinde 1.373 ha  din Situl Natura 2000 Podişul Hârtibaciului.

Pe teritoriul județului Brașov, Podişul Hârtibaciului include, în general, zone de pășuni și fânețe, dar apar și terenuri agricole și păduri (fag, gorun, uneori și stejar).

A fost desemnat prioritate nr.1 dintre cele 68 de situri propuse de Grupul Milvus în 22 de județe ale țării. Cuprinde efective importante pe plan global – o specie de cristel de câmp (Crex crex).  Cuprinde populații importante din specii amenințate la nivelul Uniunii Europene – 10 specii: cristel de câmp (Crex crex), acvilă  țipătoare mică (Aquila pomarina), viespar (Pernis apivorus), huhurez mare (Strix uralensis), caprimulg (Caprimulgus europaeus), ciocănitoare de stejar (Dendrocopos medius), ciocănitoarea de grădini (Dendrocopos syriacus), ghionoaie sură (Picus canus), ciocârlia de pădure (Lullula arborea), sfrâncioc roșiatic (Lanius collurio).
Găzduiește efective importante din speciile caracteristice acestei zone, de ex. aici cuibărește cea mai însemnată populație de acvilă țipătoare mică (Aquila pomarina) și de viespar (Pernis apivorus) din România, densitatea ceea mai ridicată fiind atinsă la sud de Valea Hârtibaciului.

Sighişoara -Târnava Mare

687 de ha din situl Natura 2000 Sighișoara –Târnava Mare se află pe teritoriul Orașului Rupea.Se suprapune parţial peste situl Podişul Hârtibaciului.

Utilizarea tradițională a terenurilor a păstrat o diversitate biologică ridicată. Aria este de importanță internațională, având în vedere că probabil ultimele pajiști de mare întindere în Europa sunt perfect funcționabile din punct de vedere ecologic. Managementul tradițional a stabilit un echilibru între activiățile umane și natură, acesta rămânând neschimbată din evul mediu. În acest spațiu diversitatea cuturilor agricole coexistă cu o bogată biodiversitate naturală atât sub aspect cantitativ cât și calitativ. Populația încă trăiește în strânsă legătură cu peisajul înconjurător, care include pajiștile cele mai bogate ale Europei și întinsele păduri caducifoliate. Aici există multe habitate și specii ce sunt în Lista Roșie IUCN și de asemenea au un statut prioritar în Directiva Habitate, inclusiv cele mai numeroase populații de carnivore mari din etajul deluros (urs și lup).

Resurse antropice

Cetatea Rupea

Cetatea Rupea, aşa cum ni se înfăţişează astăzi, acoperă o suprafaţă de aproape 11 ha cu ziduri, turnuri şi curţi interioare. Datorită poziţiei dominante pe care o ocupă în apropierea drumului european E 60, în dreptul oraşului, este o prezenţă remarcabilă de la mare distanţă. Suprafaţa sa a fost utilizată în preistorie, însă nu şi în Antichitate, de către daci sau romani. La fel de sigur este că reprezintă o creaţie medievală, un complex arhitectonic major, cu nivele rezultate în cinci secole de funcţionare.

Anul primei sale consemnări documentare este 1324. Dar acesta nu este al întemeierii, care trebuie să fie anterioară măcar cu câteva decenii. Atunci când a început să funcţioneze, a fost mereu legată de autorităţile publice rânduite într-o ierarhie specifică Evului Mediu: rege – voievod – castelan – scaun şi autorităţi scăunale.

Componentele cetăţii sunt mai uşor de înţeles dacă urmăm o sectorizare în funcţie de colina proeminentă, unde avem „Cetatea de sus” (incinta I), „Cetatea de mijloc” (incintele II şi III) şi „Cetatea de jos” (incinta IV). Fiecare se identifică printr-o centură de zidărie aparte, corespunzătoare unei epoci diferite, marcate de evoluţia armamentului, a tehnicilor de asediu sau de nivelul dezvoltării aşezării şi scaunului de care depindea finanţarea lucrărilor. La rândul lor, turnurile au o identitate acoperită de câte un nume propriu, care, în parte, le trădează o anume particularitate (adesea legată de funcţiune) rezultată din dezvoltarea lor istorică. Aceste elemente au îmbrăcat dimensiuni şi trăsături arhitectonice variate: cele mai vechi au avut crenelaje în zig-zaguri rectangulare (care nu s-au păstrat), iar cele mai recente merloane semicirculare, mai mult decorative. Ferestrele lor de tragere au luat forma unor fante simple, iar deschiderile pentru arme de foc s-au realizat cu unghiuri de tragere cât de largi posibile ori speciale, către baza zidurilor, amenajate în nişe proeminente şi cu aranjamente de piramide în trepte. În spatele zidurilor, umerele de zidărie trădează bazele drumurilor de strajă, uneori chiar pe două nivele.

Pe linia dreaptă a curtinei de la intrare (incinta a IV-a), în dreapta Turnului porţii, avem Turnul Slujitorilor, în partea opusă, de cel al Slăninii. Pe frontul următor, al curtinei Cetăţii de mijloc, se află în ordine, de la dreapta, la stânga: Turnul Ungrei (cu dezvoltările sale mai mult arheologice), Turnul Pentagonal şi Turnul Diecilor (probabil destinat conservării arhivelor scăunale). Mai departe, turnurile se identifică mai uşor pe curtina de vest, unde se află Turnul Cercetaşilor, Turnul Capelei şi alte două turnuri mărginind culoarul de acces, dar slab conservate: Turnul Gros şi Turnul Pulverăriei. Cel mai spectaculos este Turnul Pentagonal, a cărui „familie” constructivă, din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, se regăseşte în arhitectura militară a întregii Transilvanii, influenţată de meşterii italieni ai Renaşterii tardive.

O serie de alte elemente vechi se observă încă la cetate sau se cunosc din documente. Aşa se dăm seama că în cetate se pătrundea pe porţi carosabile, dar şi pietonale. Ambele curtine inferioare erau străbătute de porţi, prima sigur şi cu o „gură de lup”. Remarcabil păstraţi sunt scripeţii de la prima poartă a cetăţii. Ultima oară, podul ridicător a fost reparat în anii 1731-1732, apoi a dispărut definitiv. Faţada aceluiaşi turn a deţinut o nişă în care stăpânii şi-au înscris orgolios o dată de construcţie. De asemenea, pe poarta de mijloc se citea odinioară o inscripţie pusă la 1659, la restaurarea poruncită de Gheorghe Cellionis, jude regal, Petru Roth, magistru al oraşului şi Marc Falk, jude scăunal. Accesul către Cetatea de sus era pietonal, îngust, dar cu un arc de boltă, bine păstrat, şi un şanţ de culisare verticală pentru un grătar. Comparând, reiese că dintre toate, cea mai spectaculoasă poartă pietonală actuală este cea dinspre oraş, între Turnul Slăninii şi al Diecilor, asigurată cu benzi metalice, dintre care una conţine o inscripţie cu anul 1621. Cercetaşii au avut şi ei o poartă secretă, care a fost închisă la un moment dat cu zidărie.

Zidurile cetăţii, la exterior, sunt austere în general, lipsite de fosta zestre care trebuie să fi fost în mare parte din lemn. Dar, din fericire, Turnul Diecilor se conservă un ancadrament de lemn din secolul al XV-lea, iar în alte locuri pot fi regăsite urme ale latrinelor sau ale unor coşuri de sobă. Alte relicve mai bine conservate sunt din Cetatea de sus; au rezistat timpurilor şi au fost restaurate succesiv, până la starea din ziua de astăzi. Pentru cea mai înaltă dintre ele, o căsuţă, există referinţe din anul 1664. Dar, peste tot unde arheologia intervine, pe lângă curtine, se descoperă urme din cele câteva zeci de locuinţe care au populat cetatea: mici, cu soluţii ingenioase de amplasare/înghesuire/circulaţie între ele, în general cu două nivele, cu materiale arheologice tipice (cahle de sobă, fragmente de geamuri, feronerie şi ceramică utilă). La sfârşitul secolului al XVIII-lea, ele se aflau în proprietate privată, dar unele începuseră a se ruina şi au fost definitiv părăsite. Izvoarele menţionează spaţii anume destinate („camerele” ori, mai corect, locuinţele judelui scăunal, al celui regal). Ca să ne facem o idee de număr, trebuie spus că 17 clădiri publice mai funcţionau la finele secolului al XVIII-lea.

Tot de la interior, ceea ce astăzi poartă numele de „Capelă” este o amplă clădire (cu ultima restaurare cunoscută din anul 1718), cu rost multiplu, în interiorul căreia trebuie să fi fost amenajată o capelă luterană, sobru decorată, după exigenţele cultului. Mai jos, în prima incintă, se găseşte Fântâna, singura sursă de apă cert identificată în cetate, deşi în timpurile mai vechi trebuie să fi existat măcar o cisternă. O inscripţie de la ea, între timp dispărută (dar cunoscută dintr-o copie de pe la 1777), ne comunică despre faptul că ar fi fost isprăvită la 1623, după o muncă de câteva luni,.

Este evident că, spre deosebire de multe alte cetăţi ale Transilvaniei, Rupea a avut şansa unei conservări de excepţie. În prima jumătate a secolului al XVIII-lea, de când datează primele desene documentare credibile, realizate de către militari, degradările s-au legat mereu de dispariţia acoperişurilor şi rapidul colaps al unor zidării rămase astfel neprotejate.

Populată intens, înainte de anul 1621, cetatea şi-a dobândit întreaga planimetrie pe care astăzi o regăsim pe teren. Locuitorii săi dispuneau de toate facilităţile: case de locuit (aproape o sută), spaţii pentru administraţia comunităţii şi a scaunului, capelă, casa preotului, loc pentru căruţe, depozite de documente, provizii şi arme, fântână, loc de târg (Cetatea de jos). Probabil apogeul său a fost în secolul al XVII-lea, de când cunoaştem cele mai multe inscripţii de construcţie/reparaţie (din păcate, dispărute în cea mai mare parte). Apoi, la finele veacului, armata habsburgică a folosit cetatea de mai multe ori ca bază de încartiruire şi pregătire de campanie.

Localitatea avea statut de târg, iar cultura sa materială redescoperită ne spune că aici nu a fost niciodată o cetate ţărănească. Legarea ei de nişte ţărani s-a făcut tardiv, alunecându-se dinspre concepţiile democraţiei burgheze, apoi consolidându-se datorită istoriografiei marxiste, prin comparaţie cu bisericile fortificate. Dar, stăpânii locului nu şi-au numit altfel ansamblul decât „cetate” (Burg) sau „castel” (Schloss).

Graţie fortificaţiilor şi înţelepciunii gospodarilor ei, Rupea nu fost atacată, cucerită sau jefuită în toate aceste secole. Cetatea a fost părăsită treptat, din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, după asigurarea politică garantată de către armata Imperiului Habsburgic.

Cea mai radicală schimbare a cetăţii s-a produs în urma programului de restaurare din anii 2010-2012, când cetatea şi-a recuperat şi renovat mare parte din zestrea originală, aflată mult timp în uitare.

http://rupeaturistica.ro/cetatea-rupea/

Biserica Evanghelicǎ-Luteranǎ din oraș este o construcție gotică, de tip sală, din secolele XIV-XVI, cu picturi murale în calcar. Pe zidul sudic, deasupra galeriei, încă se mai pot admira urme ale frescelor dinainte de reformaţi. Tot pe zidul sudic, mai sus de tribună, au fost descoperite picturi murale reprezentând oameni în mişcare. Altarul bisericii, în stil baroc, datează din 1709, iar orga din 1726.

Muzeul etnografic Gheorghe Cernea – aici sunt ilustrate ocupaţii tradiţionale ale locuitorilor din zonă, precum şi obiceiurile acestora (olărit, sărbătoarea coroanei, pescuitul, nunta, interior românesc, interior săsesc, băcănia), precum şi o secţiune dedicată lui Gheorghe Cernea.

Un alt obiectiv cultural este reprezentat de muzeul etnografic Vasile Borcoman. Acesta a fost amenajat de renumitul învăţător chiar în casa lui. Aici putem întâlni icoane, mobilier, cărţi, diferite ustensile, toate cu o valoare deosebită.

Tradiții

Festivalul Cetăţilor

Are loc în luna septembrie, iar în cadrul evenimentului participă localităţile care au avut statutul de cetăţi în trecut şi au jucat un rol important în viaţa economică. După paradă, delegaţiile cetăţilor sunt aşteptate în centrul oraşului de către primar şi fiecare înmânează însemnele cetăţii pe care o reprezintă (cheie, şervete tradiţionale). Pe scenă au loc programe artistice de cântece şi dansuri populare susţinute de formaţii care reprezintă diferite zone folclorice; participă inclusiv reprezentanţi ai minorităţilor naţionale (saşi, maghiari, romi).

Balul portului popular

„Balul portului popular”, este tradiţional pentru luna februarie, în Rupea. Organizat prin simetrie cu „Balul feciorilor”, la acest bal protagoniştii sunt persoanele căsătorite, îmbrăcate în portul popular specific zonei de baştină sau etnie. Balul vrea să reînvie atmosfera vechilor petreceri în costum popular care aveau loc în Rupea.

Serbarea câmpenească de Rusalii, ,,La Rond”

Serbarea câmpenească de Rusalii, ,,La Rond”. Este organizată de Rusalii (la 50 de zile după Paştile ortodox) într-un loc aflat în „Pădurea lui Grigorie” (Gigoriwald) din afara oraşului Rupea

Balul feciorilor de Crăciun

„Balul feciorilor de Crăciun” este fixat pe 26 decembrie, se desfăşoară la Rupea, şi are ca principali protagonişti tinerii necăsătoriţi. Este conjugat cu „Obiceiuri de colindat ale feciorilor”, desfăşurate în prima seară a Crăciunului şi un „Festival coral de colinde”.

Târgurile de animale

„Târgurile de animale” sunt specifice întregii zone a vechiului scaun Rupea şi sunt de certă tradiţie medievală. Se desfăşoară la date fixe, de câteva ori pe an. La Rupea sunt stabilite în 7 ianuarie, 7 martie, 22 iulie şi 7 octombrie.

Str. Republicii nr. 124
Orașul Rupea, Județul Brașov
România
Tel: 0268/470505
Fax: 0268/470504
Despre Reprezentanța Comisiei Europene în România
Pentru informații despre alte Programe desfășurate sub egida Uniunii Europene în România, cât și pentru informații detaliate privind procesul de aderare al României la Uniunea Europeană, puteți să vizitați pagina de internet a Reprezentanței Comisiei Europene în România.
Toate informaţiile privind Programul Naţional de Dezvoltare Rurală furnizate prin această pagină sunt distribuite GRATUIT şi nu sunt destinate comercializării. Acest site nu reprezintă poziţia oficială a Comisiei Europene. Întreaga responsabilitate referitoare la corectitudinea şi coerenţa acestor informaţii aparţine celor care l-au iniţiat.